CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 4

Așa cum scriam în Episodul 1, ”Degeaba îndopăm trupul cu medicamente dacă sufletul ne e chinuit de ne-iertare. Trupul se reface pe moment, dar se va îmbolnăvi în alt loc, pentru că vibrația scăzută a ne-iertării și urii va ataca alte organe slăbite.”

Din cauza aceasta terapiile de tratament prin energie nu PROMIT vindecarea. Pentru că lupta trebuie data și din exterior dar și din interior.

Din exterior vine tratamentul medicamentos și cel cu energie pentru organism. Dacă din interior nu vine decât otravă, vindecarea va fi doar de moment.

Cum otravă? Doamna Mirela Melencu are un exemplu foarte bun: când ne sperie un câine, avem instantaneu o senzație că ceva s-a strâns în noi, s-a făcut mic de tot, transpirăm imediat iar transpirația este urât mirositoare. FRICA a produs reacții chimice în corp, a produs substanțe care dau senzații foarte neplăcute. La fel produce ura, la fel ne-iertarea la fel orice sentiment și gând negativ.

Dacă tăiem sursa otrăvurilor din noi, corpul se va reface, boala va dispărea.

De Ema Cornoiu

CUM POT IERTA? CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 3

CUM SĂ ÎL IERT PE DUMNEZEU: ți s-a întâmplat o nenorocire, ceva nedrept și te-ai certat cu Dumnezeu. Nu meritai să ți se întâmple tocmai ție chestia asta, a fost o mare porcărie, ia să mă lase Dumnezeu în pace, cum, dacă el e bun… cum a lăsat să mi se întâmple asta?

Aici intervine iar orgoliul. Păi tocmai pe mine…! Nu vreau!

Dar tot ce trebuie să înțelegi e că situația respectivă a fost o lecție. Poate trebuia să înveți să vorbești și să te aperi, nu să stai umil în fața șefului. Poate trebuia să îți păstrezi capul limpede și să organizezi acea înmormântare, pentru că alții nu mai erau în stare. Poate trebuia să vezi că pur și simplu alte lucruri sunt importante în viață decât lănțișorul de aur care ți-a fost furat.


Sunt lecții iar noi ne încăpățânăm ca niște copii în fața părintelui care ne pune la făcut teme în loc să ne lase să ne jucăm. Și considerăm că Dumnezeu are ceva personal cu noi. Dar El ne vrea doar binele.


Am fost supărată pe Dumnezeu ani de zile
. Pot spune exact câți, dar nu are relevanță. Lecția mea a fost să mă descurc singură, să am curaj, să spun NU, să devin autonomă, să mă călesc. Și să învăț să iert și să iubesc necondiționat (asta mai încoace). Am făcut-o (și poate mai am de făcut) dar stau acum și mă gândesc: ce mult mai ușor mi-ar fi fost dacă aveam sufletul ușor. Dacă nu eram încrâncenată, dacă nu simțeam că totul mă lovește și mă aruncă prin viață ca pe o frunză în vânt. Mai mult mă lovea orgoliul din mine. Și am ceva orgoliu! 🙂)))))))))))) (bine, la partea asta recunosc că mai am de lucru și poate că mult. Dar mă străduiesc).


Uite vezi, acum vine și un alt răspuns la o altă întrebare. Pentru că sunt persoane care citesc cărți de dezvoltare personală sau filosofie de viață și au senzația că le scapă ceva, că autorul nu spune tot, nu dă exemple concrete, cum a făcut, cum a gândit exact atunci, ca să știe și ele cum să facă la rândul lor.


Știți de ce nu spune exact tot? Pentru că sunt lucruri mult prea personale. Și pentru că trebuie ca fiecare să fie liber și să găsească soluția care îi face LUI bine.

De Ema Cornoiu

CUM POT IERTA? CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 2

Mai este iertarea de sine. Cum mă iert pe mine pentru ce am făcut (sau nu am făcut)? Cum scap de vinovăție?

Păi stau și mă gândesc: am vrut să fac lucrul ăla așa? Am vrut să provoace bine sau rău?

Dacă am vrut să fac bine și nu a ieșit așa bine înseamnă că atât am putut să fac atunci. Nu am știut și putut mai mult.

Dacă am senzația că puteam face mai mult, că puteam interveni și de ce nu am făcut-o… Nu puteam. Crezi că puteai să oprești certurile dintre ai tăi când erai copil? Nu, nu puteai. Că puteai să oprești mașina care ți-a călcat câinele? Nici atât.

Iar când ai acționat și nu a fost suficient de mult (ți se pare ție acum că nu a fost de-ajuns) nu trebuie să te facă să gândești că ”Dacă… făceam nu știu ce, atunci sigur acum era perfect”. Nu există ”dacă”. Poate am mai spus asta. Prezentul este așa cum este. Trecutul a fost așa cum a fost.
Nu poți schimba trecutul prin faptul că te învinovățești. Nu ai observat?  În schimb poți să îți faci prezentul negru prin astfel de gânduri. Măcar prezentul fă-l frumos!

Și o să te rog să faci exercițiul cu zâmbitul în oglindă – este printre primele postări ale mele pe pagina de facebook Projecting High Energy– și să te ierți și să te iubești.

Mai există o capcană: ”Păi dacă aș fi iar atunci, cu mintea de azi… ce aș mai face eu!”. Poate că așa e. Poate că am face. Dar deocamdată e imposibil să ne întoarcem fizic în timp. Și atunci, această propoziție rămâne doar un exercițiu de imaginație.

Hai să ne concentrăm pe prezent. Și să rămânem vigilenți. Și dacă ni se mai repeta acea situație în care am face altfel, chiar să facem altfel!

CUM POT IERTA? CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 1

În toate articolele și cărțile ce explică vindecarea prin energie există un capitol important despre a accepta, a ierta și a iubi. Iertarea și iubirea sunt cele mai înalte și curate vibrații din univers și au cea mai mare putere de vindecare.

Degeaba îndopăm trupul cu medicamente dacă sufletul ne e chinuit de ne-iertare. Trupul se reface pe moment, dar se va îmbolnăvi în alt loc, pentru că vibrația scăzută a ne-iertării și urii va ataca alte organe slăbite.

Așa am fost întrebată. Cum să pot ierta pe cei care m-au rănit? Pe cei care mi-au făcut atâtea? CUM POT SĂ IERT AȘA CEVA? Învață-mă cum să fac! Vreau, dar nu pot, nu știu cum…!
Și mult timp nu am găsit cuvintele necesare să spun cum se face. Poate nici eu nu știam așa de bine. Dar în timp…:

O să iau un exemplu: CUM SĂ IERT PERSOANA CARE M-A FĂCUT SĂ SUFĂR.

Păi în primul rând trebuie să fiu conștient și să accept următorul lucru: fiecare persoană va acționa așa cum este cel mai bine PENTRU EA în acel moment dat. Și fiecare persoană acționează CÂT DE BINE POATE în acel moment dat. Este un fapt, așa se întâmplă și dacă stați să vă gândiți bine o să vă dați seama că așa este (toți facem la fel). Deci, în acel moment, persoana a făcut cum a fost mai bine pentru ea și cum a știut ea mai bine, poate nici nu și-a dat seama că vă rănește, nici nu s-a gândit la asta. De fapt nici nu v-a rănit pe voi ci orgoliul vostru. ”Cum MI-a putut face asta? Tocmai MIE, care am ajutat atât de mult? Care sunt bun și blând? Care… etc, etc.”.

Da, ești bun și blând, ajuți, ești cald. Dar fapta în sine nu are legătură cu tine. Dacă lași orgoliul un pic la o parte, o să poți să ierți. Pentru că persoana respectivă nu a intenționat să te rănească. A făcut ce era mai bine atunci pentru ea. Deci o poți ierta, tocmai pentru că ești bun și blând.

Nu vorbesc despre relația bărbat-femeie neapărat, vorbesc despre TOT.

Al doi-lea caz: persoana ți-a făcut rău intenționat (că mai există și din ăștia). În cazul ăsta e mai simplu de iertat. Pentru că atâta poate omul respectic. Pentru că îți e inferior și nu știe mai mult. Cum să urăști pe cineva care nu știe și nu poate? Din contră, îl compătimești și îl ierți.
Dar, în același timp, poți să îl ocolești pentru că acum știi ce poate face și nu are sens să te mai rănească iar.

De Ema Cornoiu

IERTAREA de Ovidiu Dragoș Argeșanu

Mi-am permis să preiau  acest material de pe Slideshare și să îl postez pentru a fi de ajutor tuturor celor ce au nevoie de acest conținut. Sper ca domnul Argeșanu să nu se supere prea tare. Este pentru un scop superior.

 

”Iertarea: Cheie pentru eliberarea blocajelor in cele mai profunde structuri ale tale.

Atunci când refuzi sa ierți pe cineva ești agresor. Il legi pe cel pe care nu îl ierți, la fel cum vrăjitorii o fac folosindu-se de ritualuri complexe. Il legi de tine; Prin ranchiuna ta (victimizarea ta, supărarea, judecata, critica, acuzare, etc…) trimiți un cordon energetic spre subiect care va alimenta in ambele sensuri energia negativa. Nu te eliberezi de suferință, nu te vindeci, dimpotrivă – duci conflictul dincolo de materie, dincolo de viata asta, il perpetuezi, iți blochezi evoluția, învârtindu-te in același cerc vicios victima-agresor. Tu ești in același timp si victima si agresor. La fel subiectul neiertării tale. Vă înlănțuiți destinele pana in momentul in care unul decide sa ierte. Abia atunci lecția este asimilată. Nu ești victimă niciodată, sau mai precis poți fi victima propriului venin, karma nu funcționează aleatoriu – de unde rezultă ca atâta vreme cât ești pus in situații dureroase – tu, in viata asta sau in alte vieți, ai atras asta. Nu vei primi niciodată de la viată ceva ce nu ti se cuvine (nici pozitiv nici negativ) – vibrația ta nu va permite. Atunci când devii conștient de aceasta, atunci când realizezi ca ești interconectat pe toate planurile cu cei pe care ii gândești, cu cei pe care i-ai gândit vreodată, cu cei care te gândesc, cu cei care te-au gândit vreodată, cu cei ce vibrează pe nivelul tău, cu tot ce se numește energie in Univers, atunci când încetezi sa crezi despre tine ca ești buricul pământului si tot ce mișcă se raportează la tine si numai la tine – atunci esti pregătit sa te eliberezi cu adevarat. Eliberezi prin iertare si acceptare. Eliberezi prin echilibru si armonie. Orice sentiment armonios pe care il ai – iti ridica vibrația. Te detașezi de negativitate cu cât emiți mai multă armonie. In răspuns, Universul iți va da mai departe pe frecventa ta. Ca la radio: pe 88,7 mhz vei asculta doar ce emite acel post de radio. Vrei un alt post – cauți pe alta frecvență.

Asadar, iartă si cere-ți iertare. Elimini miraculos blocaj după blocaj. Cere-i lui Dumnezeu să intermedieze pentru tine acolo unde nu poți sa ierți sau nu poți fi iertat. Nu te baza doar pe iertarea Lui – Tatăl ne iartă pe toți in egală măsură, ne iubește necondiționat, însă la fel cum te iubește pe tine, il iubește si pe agresorul tău. Sunteți iertați amândoi. Cu toate astea blocajele rămân acolo atâta vreme cât nu va eliberați personal. Exemplu: Eu te umilesc pe tine. Apoi îmi cer umil iertare la Dumnezeu. Si m-am spălat pe mâini. Gata, sunt iertata. Tu m-ai iertat? Nu suntem niște muppeti (marionete) ai lui Dumnezeu, suntem Spirite individuale care asa cum se raportează la Dumnezeu ca la Tatal, se raportează si la spiritele din jurul sau. Astfel ca – iertata de Dumnezeu – voi funcționa in continuare legată energetic de tine, care mă vei bombarda cu forme-gând nocive ce vor intra in câmpurile mele la fel cum eu te-am bombardat pe tine cu grosolănia mea. Ne legam reciproc, iar Dumnezeu ne iubește si ne iartă pe ambii. Asa legați cum suntem. Este alegerea noastră. In asta consta liberul arbitru.
_________

RUGĂCIUNE:

Doamne iartă-mi te rog toate greșelile cele cu voie si cele fără de voie, cele cu știință si cele cu neascultare.

Îmi cer iertare pentru ce Ti-am greșit Tie in viata asta sau altă dată.

Îmi cer iertare de la toate puterile cerești pentru tot ce am greșit in viata asta sau alta data.

Îmi cer iertare de la toți oamenii pentru tot ce le-am greșit lor in viata asta sau altă dată, si îl rog pe Dumnezeu să mă ajute sa fiu iertat de cei care nu pot sau nu vor să mă ierte.

Ii iert pe toți care mi-au greșit in viata asta sau altă dată.

Il rog pe bunul Dumnezeu să mă ajute să-i iert pe cei pe care nu ii pot ierta.

Te rog Doamne, ajută-mă să mă iert si pe mine însumi atât cât crezi ca merit.

Îmi cer iertare pentru întreaga mea familie si pentru neamul meu.

Îmi cer iertare de la viată, viețuitoare, plante si animale.

Îmi cer iertare de la spiritele pământului, apei, aerului, focului, lemnului, metalelor si ale gheții.

Îmi cer iertare de la iubire, suflet, spirit, conștiință, voință, gândire, memorie, credință.

Îmi cer iertare de la sex si bani.

Îmi cer iertare de la lumină si întuneric.

Îmi cer iertare de la pământul care mi-a îngăduit să mă nasc, Il rog pe bunul Dumnezeu să mă ajute să mă iert si să mă iubesc pe mine însumi atât cât îmi este îngăduit si îmi cer iertare de la întreg Universul.

AMIN!”

De Ovidiu Dragos Argesanu

Ce e curățarea karmei și cum funcționează ea

Cu toții știm că viața este patronată de legile karmei. Adică, să plătim o parte din datoriile pe care le-am creat în alte vieți. Să învățăm ce nu am reușit să învățăm în alte vieți. Să întâlnim persoanele potrivite nouă în această viață, de la care să învățăm sau cărora le suntem datori cu fapte, bani sau sentimente.

De asemenea, s-ar putea ca tot noi sa mai avem de plătit și ceva moșteniri lăsate din neam – asta pentru că ne naștem în familii cu care rezonăm. Adică avem același tip și nivel de energie cu neamul în care ne naștem.

Că vrem sau nu, aceste datorii se plătesc. Banii care nu se lipesc parcă de noi, suferința lângă soțul care înșală, etc, etc. Și parcă plata nu se mai oprește, ne comportăm la fel – alegem mereu relații greșite în care suferim, risipim banii pe lucruri inutile deși conștientizăm ce facem dar nu ne putem opri, avem sentimente aproape de ură pentru persoane care nu ne-au făcut ABSLOUT nici un rău…

De ce continuăm să ne comportăm așa? Pentru că ne leagă firele nevăzute ale comportamentului avut în timpul plății datoriei. Și uneori, chiar dacă datoria a fost restituită, noi continuăm să ne comportăm la fel… ne-am obișnuit așa și nu mai știm să ne oprim, chiar dacă ne face rău.

Curățarea energetică a karmei pentru o persoană și pentru neamul ei întrerupe aceste comportamente, aceste tipare ale noastre sau ale familiei noastre. Asta, dacă datoria s-a stins. Ne ajută să ieșim din cerc, cel puțin la nivel energetic. Mai departe, depinde de noi cum evoluăm.

Vă aștept pentru astfel de curățare energetică.

De Ema Cornoiu

Turta

M-am culcușit în fotoliu cu o păturică pe picioare. Se-adună iar norii afară și mă-ndeamnă la visare. Cu ochii închiși, parcă aș fi acasă la Telești. Zâmbesc. Nici nu aș putea face altfel. Mă afund mai tare în fotoliu și parcă o văd pe mama Nonica prin bucătărie. Și e seară și e focul făcut și mama trebăluiește. Tot intră și iese din casă și duce și aduce.

Stau în patul din bucătărie cu tăblii de fier. E acoperit cu un macat frumos, țesut de ea. De sub macat, până aproape în podea, se lasă valurile de spumă alba de dantelă ale cearșafului. Pe perete e un alt macat, mai frumos. La capul patului e aprinsă veioza la care citește tata Trică.

  • Ce faci mamă?
  • Uite mamă, zâsăi că să vă fac o turtă.

Turtă! Deliciu absolut al câtorva seri din iarnă și al praznicelor mari, împărătești!

Și intră în casă cu postava de pâine. O potrivește pe două taburete și apoi aduce sacul cu făină de porumb.

Mai bagă pe foc niște lemne luuungi, aproape cât soba.

  • Da de ce sunt lemnele ăștea așa lungi mamă?
  • Ca să ajungă focul pe vatră mamă.
  • Ce e aia vatră? Și unde e?
  • În fundul sobei. Las că-ț arăt mai încolo!

Bagă sita în sacul cu făină de porumb și o scoate de acolo jumătate plină. Și începe să cearnă. O lovește ușor între podurile palmelor. Și făina se ninge frumos și dansează așezându-se în straturi fine și mirosind a dulce. Palmele mari și bătătorite bat sita și zgomotul lor și dansul făinii parcă sunt hipnotice.

Golește sita de resturi și începe iar.

  • Dă și mie mamă, să cern și eu!
  • Hai mamă că nu am timp…! Altă data!
  • Haaai mamă, te rog!

Iau sita din mîinile ei mari și cu vene proeminente și încep se o legăn. O legăn cu tot corpul, mă mișc de la stânga la dreapta deasupra postăvii dar făina nu vrea să curgă, nici nu se clinteșe în sită.

  • Nu așa mamă, râde mama și îmi acoperă mâinile cu ale ei. Uite-așa! Și-ncepe iar să bată marginile sitei. Și simt coregrafia subtilă în degete și palme, în brațe. Echilibrul dintre forță și dans. Și dulcele făinii.
  • Gata fată. Adu-mi vătraiul de după ușă.

Mă reped să scot vătraiul mare din fier forjat dintre uși. Ține ușa deschisă spre camera din mijloc, să intre și acolo căldura. Vătraiul e mai înalt ca mine și greu că abia îl car. Mama îl ia cu o mână și umblă la foc. Stau în spatele ei ca să văd în sobă. Unde e vatra aia? Că în sobă nu e decât focul.

Apoi începe să pună din făină în cratița cu apă care fierbea deja pe plită. Și să o mestece cu mestecăul.

  • Păi mamă, mămăligă faci? Că nu îmi place mămăligaaaaa!
  • Nu mamă, ai răbdare.

Face o groapă în mijlocul făinii din postavă și apoi toarnă din cratiță cirul subțire și fiert. Și începe să mestece vârtos cu mestecăul, aducând făina uscată de pe margini tocmai în mijlocul cirului, în brațe spiralate și galbene ca aurul. Și se ridică aburul din postavă așa frumos, și turta începe să se îngroașe și să devină ca niște bulgări sfărâmicioși de pământ primăvara. Mama lasă mestecăul și adună bulgărașii într-o bilă mare. Se mișcă repede, cu  mișcări scurte și precise că arde rău și mai zice din când în când un “ărși”. și-o plămădește.

  • Dă mamă cărpătoru ăla, îmi zice bunica și îmi arată la o lopată mare din lemn.
  • Ce crăpător, că nu-i crăpat, râd eu și îi dau lopata.

Mama râde și ea și nu mă corectează.

  • Hai să vezi vatra. Treci lângă gura sobei.

Iar ia vătraiul ăla mare doar într-o mână și impinge focul în fundul sobei. Mai lasă ceva jăregai și în față.

– Vezi, acolo-i vatra, între focuri.

Și apoi se întoarce la turta frumoasă, care aștepta cuminte și aburindă să intre în foc. Ia un pumn de făină de grâu și o presară pe ea. Apoi pune apă rece în pumn și spoiește făina alba pe turtă. Cu primele trei degete de la mâna dreaptă lasă niște adâncituri micuțe pe turtă, ca niște frunze de trifoi. Îmi spune că sunt flori ca să fie turta frumoasă. Râd cu gura până la urechi – cum să fie frumoasă …? –  și tot fac ture de la gura sobei la turtă.

  • Stăi mereu fetico să nu te arzi, râde mama care nu mai are loc de mine prin bucătărie.

Și apoi ia cărpătorul și oricât cotilesc, nu văd de ea cum o bagă în sobă și o lasă pe vatră la copt.

Mă urc în pat lângă tata Trică și mă pun cu capul lângă el pe perină să văd ce citește. Nu știu să citesc dar mă uit și eu.

  • Ce vrei Milie?
  • Tată, hai să cântăm!
  • Da mai știi cântecele?
  • Ăla cu cucul!
  • Stai să dau tonul: S-a dus cucul de-pe aici/ Și și-a lăsat puii mici/ măi dorule…

Tata respiră greu, are astm, dar are o voce caldă și legănată și mie îmi plac cântecele astea pe care le cânta el cu copiii la școală și pe care nu le mai cântă nimeni altcineva…

  • Și ăla cu popa, cu popa!
  • Numai poopă/ numai popă să tot fii… Râd de cuvintele cântecului și cânt și eu și nu țin ritmul…
  • Gata fată, că obisii.

Mă întind în pat lângă el și mă uit la modelele de pe macat. Flori mari și frunze făcute din pătrățele de lână albastră. Mandale dacice…

  • Scoală-te fată că e gata turta și îi mănânc eu toate colțurile, strigă soră-mea mai mare la mine râzând.

Mă ridic parcă în vis și îi văd la masă. Tăticul a luat cuțitul mare și lama lui ronțăie din coaja turții aurii. Miroase a praznic și a pace. Mămica și soră-mea pun pe masă.

Și mâncăm toți cu poftă turta închinată de mama Nonica, închinată spre tihna cășii înalte cu pridvor și a familiei noastre de șase.

De Ema Cornoiu

Ce face Reiki pentru trup și suflet

Pornind de la principiul că întregul nostru organism funcționează pe bază de energie (impulsul nervilor de la mușchi la creier este impuls electric, copul generează căldură – deci energie, etc), tehnica japoneză Reiki aduce un aport de energie organismului, celulei și astfel acestea vor avea o rezervă din care să se hrănească, să se regenereze mai repede în cazul bolilor.

Cum se transmite energia? Simplu, prin așezarea palmelor pe corp, peste haine. Și mai mult, știi cum se transmite. 🙂 Adică, ai fost în situații în care te-ai simțit bine lângă anumite persoane fără să știi de ce, parcă ți-au dat și ție ceva, o stare de bine pe care nu ai putea să o explici. La fel se întâmplă și prin Reiki, doar că totul e mai concentrat, aplicat exact pe centrii energetici sau pe zonele cu probleme din corp.

Centrii energetici principali/vitali ai corpului sunt 7. Mai sunt numiți și chacre. Nu voi insista aici în descrierea lor, pentru că internetul e plin de informații privind chacrele care se pot afla la o simplă căutare a cuvântului.

Ce fel de energie voi primi? Vei primi energie pozitivă, energia de care ai nevoie.

Practic corpul tău va lua prin mine energia de care va avea nevoie. De ce energie pozitivă? În primul rând pentru că nu am acces la alt fel de energie, în al doi-lea rând pentru că organismul tău știe cel mai bine ce fel de energie are nevoie și doar pe aceea o va atrage și în al trei-lea rând pentru că dacă ți-aș transmite energie negativă m-aș distruge pe mine.

Cum mă ajută această energie? Îți va ajuta organele să funcționeze mai bine, să se regenereze singure, va induce o stare de relaxare și calm care îți va permite să te odihnești mai bine noaptea, o stare de relaxare și calm care îți va permite să gândești mai limpede.

Există contraindicații? Da. Nu se face Reiki în cazurile de infecții severe. În rest, dacă se manifestă simptome mai puternice în timpul tratamentului, acesta se întrerupe.

Eu nu preiau de la tine boala sau energia negativa, pe măsură ce ea se eliberează și e înlocuită cu energie pozitivă? Teoretic da, pot prelua dureri sau stări de neliniște sau alte manifestări ale corpului tău și mi s-a și întâmplat. Dar in momentul în care se întâmplă, aplic niște tehnici de apărare a mea și astfel îmi păstrez sănătatea.

Reiki ajută în tratament. Tratamentul medicamentos dacă există și e prescris de medic nu se întrerupe. Nu se pun diagnostice. Se tratează întregul corp, pentru a nu se crea dezechilibre, dar se insistă pe zona bolnavă.

Când nu are tratamentul Reiki efect? Atunci când afecțiunea este din naștere. Reiki nu poate aduce la o stare normală de funcționare ceva ce nu a funcționat niciodată. Ceva ce nu există. De asemenea, nu poate “învia” ce deja a murit. De exemplu, un țesut necrozat deja și mort, nu mai poate fi restaurat la valorile inițiale.

De Ema Cornoiu