Colecționarii de spiritualitate

Constat din ce în ce mai des că există oameni care devin foarte interesați de inițieri Reiki, de seminarii de dezvoltare personală, de cărți și conferințe.

Iar asta nu e rău.

Rău e când asta e doar o modă, e trendy, e fancy să ai asemenea subiecte de discuție. Devine, vorba unei profesoare de-a mea din liceu ”filosofie de pahar”. Și nu mai are nici o valoare.

Rău e când nu faci nimic cu acea inițiere reiki pe care ai primit-o. Adică nu-i chiar rău, dar e păcat să nu faci nimic. Ai în mână o unealtă de curățare a psihicului atât de bună, de evoluție, de ieșire din tiparele care îți fac rău. Unealtă  ce rămâne nefolosită.

Iar aici Dragoș Argeșanu are dreptate. Oamenii ăștia rămân de fapt un vas gol. Poate o fi curat pentru că e vegetarian sau nu fumează și nu bea nici măcar o bere. Pentru că face tot ce tine de exterior. Dar e GOL! Pentru că nu permite sufletului să evolueze.

Cei care rămân victime, nu au învățat nimic. Cei care rămân cu boli fizice grave, cronice, nu au învățat nimic.

Incă ceva. Dacă întrebați vi se va răspunde. Dacă răspunsul nu vă convine înseamnă că exact acolo e problema pe care o aveți. Inițierile în Reiki nu vin ca o rezolvare prin metoda ”pocnitului din degete” a oricărei probleme din viață. Și nici nu vin să mângâie pe creștet cu ”săraaacul de tine, dă să pup să treacă”.

Ele sunt începutul adevăratei lupte. Și îți vor trage semnale de alarmă și îți vor arăta lucruri care nu îți convin pentru că lucrurile alea trebuie să le schimbi. Dacă ai fost pe la tetha healing, apoi pe la reiki apoi pe la bowen și nu ai rezolvat, problema e la tine și nu la aceste terapii.

Mi s-a spus o dată că în articolele mele cert. 🙂 Așa pare? Păi cine se simte certat înseamnă că se regăsește în ce scriu. Dar iară vin și zic: asta nu e rău! Te simți certat? Vrei să îmi demonstrezi că nu am dreptate? Demonstrează! Acționează! Fă ceva să schimbi ce nu îți convine! Orice, numai fă! În ritmul tău, așa cum simți tu.

Iar dacă simți că toți te presează, de peste tot, te împing și te înghesuie într-un colț, adu-ți aminte că ei o fac doar atât cât îi lași tu să o facă. Nu mă mai lăsa să te presez! Arată-mi din ce ești făcut, adevăratul material din tine, adevărată forță, adevăratele tale culori! Arată iubirea! Și cum iubirea e cea mai mare forță din Univers, tu, vei fi cel mai puternic om din Univers!

SPIRALA SPAȚIU-TIMP

spirala

M-am tot gândit la spirala Spațiu-timp. Așa i-am zis eu.

Se ia un caz oarecare. De exemplu șeful a țipat la mine că nu am terminat o situație (tabel centralizator, na) la timp.

Eu am lăsat capul în pământ și am tăcut. Avea dreptate, doar că eu nu am terminat situația pentru că nu am avut toate datele la timp, pentru că alții nu și-au făcut la rândul lor treaba la timp. Și nici acelora nu le-am putut impune să îmi dea datele de care am nevoie.

Data viitoare când nu am gata situația la timp, șeful iar țipă la mine și eu iar nu mă pot apăra.

În cazul ăsta, eu zic că ne învârtim într-un cerc. Nu am învățat nimic din situația anterioară, nici să ne apărăm, nici să conlucrăm mai bine cu colegii noștrii. Nu facem altceva decât să acumulăm frustrări. Că șeful doar pe mine mă vede că nu lucrez bine, că pe restul îi doare în fund și că stau de geaba, că… că… știm toți cum ajungem să gândim :)))))

Ca să rupem cercul, să îl transformăm într-o spirală ascendentă (care arată pentru mine ca un arc de suspensie, ca un arc de pix), trebuie să schimbăm ceva în comportamentul nostru. Să evoluăm. Ori explic șefului ce s-a întâmplat și arăt că vina nu e exclusiv a mea, ori fac ceva – care să oprească frustrarea.

Deci pentru mine, spațiul și timpul se desfășoară ca o spirală. Și mă strădui ca sensul de mergere să fie în sus (prin învățare și îmbunătățire). Nu de alta, dar au fost situații în viață prin care nu aș mai vrea să trec…

Dar cum ieșim din cerc? Aia-i. Pentru că așa cum mi-a zis o prietenă, uneori calea in cerc e așa de bătucită încât s-a transformat în șanț. Și șanțul se adâncește că ajungem să nu mai vedem în stânga și dreapta…

Da. Așa e. Și în acel moment, cu cât e mai adânc șanul, cu atât mai mare trebuie să fie șocul care să ne scoată de pe acele șine.

Ghionturi ni se dau. Ni se toot dau. ”Băăă parcă nu așa trebuia să fac. Uite, dacă îi ziceam lu ăla cutare lucru, vezi că se putea? Că doar după aia omul mi-a zis, și m-a și ajutat. ” Dar cine să le ia în seamă? 🙂 Și atunci vine un moment în care, nu știu ce se întâmplă: se aliniază planetele, subconștientul se răscoală, Soarele e în furtună magnetică :))))) cert e că cineva îmi dă o palmă. Uneori mai încet: se îmbolnăvește pisica. Și trebuie să o duc la doctor, deci TREBUIE să vorbesc în fața șefului, să cer și eu cum cer alții (pe care îi urăsc în secret că au curajul ăsta). Dacă o fac, dacă merg să vorbesc, am ieșit din cerc. Încep să urc în spirală. Dacă nu o fac, sap mai adânc șanțul din cerc. (trimit soțul cu pisica la doctor)

Și frustrările se adună și răul care mi-l fac e mai mare și în timp toate gândurile astea negative mă vor îmbolnăvi…

Și atunci, ca să nu se întâmple asta, să nu îmi mai fac rău, iar primesc o palmă.. poate mai mare… pe care poate iar o văd sau nu o văd…

Întrebarea care se ridică singură apoi: Și cum ies din cerc? Cum? că nu pot! Am încercat să las seara gândurile la o parte și să mă relaxez și nu îmi iese! Toți ăștia spuneți că e simplu, dar nu e, și vă bănui deja de excrocherie și șarlatanism!

Uneori e simplu, alte ori nu e. Cere ajutorul.

Să vă spun un secret: am decoperit în ultimii 2 ani o nouă categorie de oameni: cei ce lucrează în terapii alternative (mai mult în reiki am eu experiență). Îți dau ăștia o liniște… e un sentiment așa ”de bine”, nedefinit, de relaxare… câteodată te apucă și plânsul! Dar eu un plâns care ușurează, nu din ăla nervos și cu ură cum îl practic acasă cu fața în perină…

Și mulți dintre ei te pot și ghida cumva în gândurile tale… că nu știu cum naiba, parcă văd gândurile omului, parcă știu exact ce te doare mai tare atunci… (păi unii cam știu, pentru că energia gândului pe care o emani tu, ei știu să o primească și să o convertească în cuvinte. Sau știu să îți măsoare aura.).

Mai sunt psihologii terapeuți. Nu înseamnă că ești nebun dacă mergi la psiholog! Înseamnă că ai ajuns într-un punct în care nu mai vezi rezolvarea singur. Pentru că s-au strâns prea multe probleme, pentru că sunt muuult prea grele și ai nevoie de un sprijin. Care să îți spună exact că NU ești nebun, că poți rezolva, și cum anume.

Toți suntem oameni. Toți avem sentimente. Toți avem probleme. Și culmea e că toți avem cam ACELEAȘI probleme (deși ne place nouă să credem că ale noastre sunt mai mari și mai grele). 🙂 Doar că sunt unii care au avut aceleași probleme și le-au rezolvat. Și suntem printre voi…

de Ema Cornoiu

ÎNVĂȚAȚI-VĂ COPIII SĂ SE APERE

Azi mi-am adus aminte de o întamplare din copilărie. De ce, nu știu. Poate are nevoie cineva de informația asta.

Aveam aproximativ 6 ani și eram la tratament în sanatoriul pentru boli respiratorii de la Govora. Pentru cei care nu știu, era așa ca într-o tabără de 3 săptămâni în care ni se făceau diverse tratamente. Eram din toată țara – 2 locuri pe județ – și de la 4 ani la 17. Serie de fete.

Nu era primul meu an la Govora ci chiar a 3-lea cred. Dar în acel an am nimerit în cameră cu colega mea de la Gorj – evident, și cu o bucureșteancă de vre-o 4 ani jumate, foarte înfiptă și răsfățată.

Cei ce au fost acolo îți amintesc că ce ne omora mai tare era plictisul…

Și din plictis, se țineau mini-spectacole, ne jucam nenumărate jocuri și povesteam câte în lună și în stele. De la o vreme, răsfățata cu limbă ascuțită, care ”avea cele mai frumoase haine”, ”avea acasă o păpușă care era mai mare decât ea” și tot restul celorlalte lăudăroșenii tipice copilăriei, a început să mă hărțuiască – din plictis.

Adică cum să mă hărțuiască eu fiind mai mare ca ea? Uite așa bine, pentru că eram tăcută printre străini și pentru că nu știam cum să reacționez violenței de limbaj.  Mă uitam la ea și începeam să plâng și atât. Și îmi era rușine …

Și într-o zi, a fost apogeul: a fost făcut anunț pe etaj, că la camera… x, la ora y, va avea loc mare spectacol mare! La care am fost invitată și eu, normal… Au venit câteva fete din camerele vecine, dar nu multe. Și … spectacolul am fost eu. Pentru că fetița respectivă a început un discurs gen ”luuumeeee, luuumeee ia priviți aici! ce astea sunt haine? mai bine să îi punem o pătură pe spate să nu se mai vadă! eu nu mai vreau să stau în cameră cu ea pentru că nu și-a adus păpuși – eu cred că nici nu are…” și tot așa, până chiar a aruncat și cu o perină în mine.

Iar eu? Păi eu stăteam și eram efectiv blocată și plângeam pentru că nu înțelegeam ce îi făcusem… Și îmi era rușine că nu am haine noi și… etc…

Până când uneia din fetele mai mari cred că i s-a făcut milă de mine și m-a întrebat: ”Da tu de ce taci? De ce nu îi spui nimic? Nu vezi că de aia te chinuie, pentru că se simte stăpână peste tine căci știe că nu vei reacționa nicicum?”

Sinceră să fiu m-am uitat la acea fată mai mare și… nu îmi venea să cred… adică ai voie să faci așa ceva? Ai voie să răspunzi și tu când te … ceartă cineva?

M-am uitat la aia mică și mi-am șters lacrimile. M-am ridicat de pe patul pe care stăteam cu pătura în cârcă și am dat-o jos de pe umeri. Eram totuși cu un cap mai înalta, chiar dacă eram slabă ca un mâț. I-am spus să înceteze cu toate acele vorbe, că dacă nu o să cer eu asistentelor să o mute din cameră, dar o să spun și de ce. Și am ieșit din cameră.

Atât.

Totul s-a încheiat atunci și acolo.

Cred că de atunci am început să fiu atentă la cuvinte. De atunci mi-am susținut punctul de vedere – când am consierat că nu e adevărat ce mi se pune în cârcă. Chiar și în fața maică-mii care zicea mai apoi că sunt obraznică și că nu o scoate cu mine la capăt, că am gura mare (te pupic tare și mi-e dor de tine) și că nu o scoate la capăt cu mine că am prea multe argumente :))))))).

De atunci privesc oamenii în ochi până când aflu de fapt ce vor să îmi spună. De atunci vorbesc tare și răspicat.

Învățați-vă copiii să se apere.

CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 4

Așa cum scriam în Episodul 1, ”Degeaba îndopăm trupul cu medicamente dacă sufletul ne e chinuit de ne-iertare. Trupul se reface pe moment, dar se va îmbolnăvi în alt loc, pentru că vibrația scăzută a ne-iertării și urii va ataca alte organe slăbite.”

Din cauza aceasta terapiile de tratament prin energie nu PROMIT vindecarea. Pentru că lupta trebuie data și din exterior dar și din interior.

Din exterior vine tratamentul medicamentos și cel cu energie pentru organism. Dacă din interior nu vine decât otravă, vindecarea va fi doar de moment.

Cum otravă? Doamna Mirela Melencu are un exemplu foarte bun: când ne sperie un câine, avem instantaneu o senzație că ceva s-a strâns în noi, s-a făcut mic de tot, transpirăm imediat iar transpirația este urât mirositoare. FRICA a produs reacții chimice în corp, a produs substanțe care dau senzații foarte neplăcute. La fel produce ura, la fel ne-iertarea la fel orice sentiment și gând negativ.

Dacă tăiem sursa otrăvurilor din noi, corpul se va reface, boala va dispărea.

De Ema Cornoiu

CUM POT IERTA? CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 3

CUM SĂ ÎL IERT PE DUMNEZEU: ți s-a întâmplat o nenorocire, ceva nedrept și te-ai certat cu Dumnezeu. Nu meritai să ți se întâmple tocmai ție chestia asta, a fost o mare porcărie, ia să mă lase Dumnezeu în pace, cum, dacă el e bun… cum a lăsat să mi se întâmple asta?

Aici intervine iar orgoliul. Păi tocmai pe mine…! Nu vreau!

Dar tot ce trebuie să înțelegi e că situația respectivă a fost o lecție. Poate trebuia să înveți să vorbești și să te aperi, nu să stai umil în fața șefului. Poate trebuia să îți păstrezi capul limpede și să organizezi acea înmormântare, pentru că alții nu mai erau în stare. Poate trebuia să vezi că pur și simplu alte lucruri sunt importante în viață decât lănțișorul de aur care ți-a fost furat.


Sunt lecții iar noi ne încăpățânăm ca niște copii în fața părintelui care ne pune la făcut teme în loc să ne lase să ne jucăm. Și considerăm că Dumnezeu are ceva personal cu noi. Dar El ne vrea doar binele.


Am fost supărată pe Dumnezeu ani de zile
. Pot spune exact câți, dar nu are relevanță. Lecția mea a fost să mă descurc singură, să am curaj, să spun NU, să devin autonomă, să mă călesc. Și să învăț să iert și să iubesc necondiționat (asta mai încoace). Am făcut-o (și poate mai am de făcut) dar stau acum și mă gândesc: ce mult mai ușor mi-ar fi fost dacă aveam sufletul ușor. Dacă nu eram încrâncenată, dacă nu simțeam că totul mă lovește și mă aruncă prin viață ca pe o frunză în vânt. Mai mult mă lovea orgoliul din mine. Și am ceva orgoliu! 🙂)))))))))))) (bine, la partea asta recunosc că mai am de lucru și poate că mult. Dar mă străduiesc).


Uite vezi, acum vine și un alt răspuns la o altă întrebare. Pentru că sunt persoane care citesc cărți de dezvoltare personală sau filosofie de viață și au senzația că le scapă ceva, că autorul nu spune tot, nu dă exemple concrete, cum a făcut, cum a gândit exact atunci, ca să știe și ele cum să facă la rândul lor.


Știți de ce nu spune exact tot? Pentru că sunt lucruri mult prea personale. Și pentru că trebuie ca fiecare să fie liber și să găsească soluția care îi face LUI bine.

De Ema Cornoiu

CUM POT IERTA? CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 2

Mai este iertarea de sine. Cum mă iert pe mine pentru ce am făcut (sau nu am făcut)? Cum scap de vinovăție?

Păi stau și mă gândesc: am vrut să fac lucrul ăla așa? Am vrut să provoace bine sau rău?

Dacă am vrut să fac bine și nu a ieșit așa bine înseamnă că atât am putut să fac atunci. Nu am știut și putut mai mult.

Dacă am senzația că puteam face mai mult, că puteam interveni și de ce nu am făcut-o… Nu puteam. Crezi că puteai să oprești certurile dintre ai tăi când erai copil? Nu, nu puteai. Că puteai să oprești mașina care ți-a călcat câinele? Nici atât.

Iar când ai acționat și nu a fost suficient de mult (ți se pare ție acum că nu a fost de-ajuns) nu trebuie să te facă să gândești că ”Dacă… făceam nu știu ce, atunci sigur acum era perfect”. Nu există ”dacă”. Poate am mai spus asta. Prezentul este așa cum este. Trecutul a fost așa cum a fost.
Nu poți schimba trecutul prin faptul că te învinovățești. Nu ai observat?  În schimb poți să îți faci prezentul negru prin astfel de gânduri. Măcar prezentul fă-l frumos!

Și o să te rog să faci exercițiul cu zâmbitul în oglindă – este printre primele postări ale mele pe pagina de facebook Projecting High Energy– și să te ierți și să te iubești.

Mai există o capcană: ”Păi dacă aș fi iar atunci, cu mintea de azi… ce aș mai face eu!”. Poate că așa e. Poate că am face. Dar deocamdată e imposibil să ne întoarcem fizic în timp. Și atunci, această propoziție rămâne doar un exercițiu de imaginație.

Hai să ne concentrăm pe prezent. Și să rămânem vigilenți. Și dacă ni se mai repeta acea situație în care am face altfel, chiar să facem altfel!

CUM POT IERTA? CUM SĂ POT IERTA AȘA CEVA? Episodul 1

În toate articolele și cărțile ce explică vindecarea prin energie există un capitol important despre a accepta, a ierta și a iubi. Iertarea și iubirea sunt cele mai înalte și curate vibrații din univers și au cea mai mare putere de vindecare.

Degeaba îndopăm trupul cu medicamente dacă sufletul ne e chinuit de ne-iertare. Trupul se reface pe moment, dar se va îmbolnăvi în alt loc, pentru că vibrația scăzută a ne-iertării și urii va ataca alte organe slăbite.

Așa am fost întrebată. Cum să pot ierta pe cei care m-au rănit? Pe cei care mi-au făcut atâtea? CUM POT SĂ IERT AȘA CEVA? Învață-mă cum să fac! Vreau, dar nu pot, nu știu cum…!
Și mult timp nu am găsit cuvintele necesare să spun cum se face. Poate nici eu nu știam așa de bine. Dar în timp…:

O să iau un exemplu: CUM SĂ IERT PERSOANA CARE M-A FĂCUT SĂ SUFĂR.

Păi în primul rând trebuie să fiu conștient și să accept următorul lucru: fiecare persoană va acționa așa cum este cel mai bine PENTRU EA în acel moment dat. Și fiecare persoană acționează CÂT DE BINE POATE în acel moment dat. Este un fapt, așa se întâmplă și dacă stați să vă gândiți bine o să vă dați seama că așa este (toți facem la fel). Deci, în acel moment, persoana a făcut cum a fost mai bine pentru ea și cum a știut ea mai bine, poate nici nu și-a dat seama că vă rănește, nici nu s-a gândit la asta. De fapt nici nu v-a rănit pe voi ci orgoliul vostru. ”Cum MI-a putut face asta? Tocmai MIE, care am ajutat atât de mult? Care sunt bun și blând? Care… etc, etc.”.

Da, ești bun și blând, ajuți, ești cald. Dar fapta în sine nu are legătură cu tine. Dacă lași orgoliul un pic la o parte, o să poți să ierți. Pentru că persoana respectivă nu a intenționat să te rănească. A făcut ce era mai bine atunci pentru ea. Deci o poți ierta, tocmai pentru că ești bun și blând.

Nu vorbesc despre relația bărbat-femeie neapărat, vorbesc despre TOT.

Al doi-lea caz: persoana ți-a făcut rău intenționat (că mai există și din ăștia). În cazul ăsta e mai simplu de iertat. Pentru că atâta poate omul respectic. Pentru că îți e inferior și nu știe mai mult. Cum să urăști pe cineva care nu știe și nu poate? Din contră, îl compătimești și îl ierți.
Dar, în același timp, poți să îl ocolești pentru că acum știi ce poate face și nu are sens să te mai rănească iar.

De Ema Cornoiu